7 aug. 2016

Shawarma cu ardei copti

Shawarma cu ardei copti si tahini


De dragul deliciilor orientale, incerc din cand in cand diferite versiuni ale celebrei "shawarma cu de toate". Important e sa am lipii mai prietenoase cu sanatatea, ca accesoriile interioare le incropesc usor cu inspiratia de moment.


Ingrediente:

* lipii

* usturoi, cativa catei

* tahini, cateva linguri

* ardei gras copt, 1 bucata

* cartof dulce copt, 1 bucata

* ciuperci coapte, 250 gr

* castraveciori la otet


Si am trecut la treaba! Pe lipiile frumos intinse, am asternut intai mujdei de usturoi cu marinimie, apoi toate celelalte ingrediente, la final survoland totul in zigzag cu lingura de tahini...









Oare cine-o fi inventat shawarma? Ideea in sine e brilianta, doar ca mai trebuia gandita la ingredientul de baza...




2 aug. 2016

Salata vegana "de boeuf" cu maioneza de unt de alune

Salata "de boeuf" cu peanut butter


Cand am incercat maioneza asta inedita, si am gustat amestecul de peanut butter cu mustar si zeama de lime, am fost nespus de incantata. Si m-am gandit (a nu stiu cata oara!) ca indiferent cate combinatii originale am experimentat in 14 ani de veganism, tot mai sunt multe altele de descoperit si chiar de inventat.


Ingrediente:

pt salata:

* legume congelate: mazare, morcov, fasole verde, porumb

* ciuperci marinate

* masline

* castraveciori la otet

pt maioneza:

* unt de alune, 2 linguri

* mustar, 1 lingura

* zeama de lime


Intr-un bol incapator, am frecat cu insistenta untul de alune cu mustarul si zeama de lime,





pana am obtinut "maioneza" asta cremoasa





Am adaugat toate ingredientele pt salata - legumele decongelate, ciupercile marinate din seara precedenta, castraveciorii taiati cubulete si maslinele feliate si le-am amestecat cu maioneza





Cea mai gustoasa salata "de boeuf"!




Si cea mai "proteinoasa"! ;)



   

17 iul. 2016

Inghetata raw, cu aloe

Ingetata cu aloe vera


Ideea asta mi-a venit intr-o seara, cand am blenduit niste aloe vera in scopuri cosmetice si mi-a ramas vreo juma cu cescuta de gel de aloe. Sigur ca n-am folosit gelul ramas de atunci, dar mi s-a aprins un beculet in minte - probabil pt ca din cauza vremii toride eram in acelasi timp si cu gandul la inghetata.


Ingrediente:

* 4 banane congelate

* 400 gr capsuni congelate

* aloe vera, cateva bucati

* sirop de artar, dupa gust

* esenta de rom


Treaba a mers struna, cu toate ingredientele prezente in blender, am lasat blenderul pornit pana cand mi-au vazut ochisorii inghetata roz, apetisanta, imprastiind miros de capsuni aROMate.



















Cu o cupa de inghetata raw intr-o mana si o carte captivanta in cealalta, nici nu mai stii ca-i vara fierbinte afara! Sa-mi fie de bine! ;)




29 apr. 2016

Oua rosii, vegane

Oua rosii pentru Paste


Masa de Paste fara oua rosii, ar fi cumva incompleta. Amu' eu n-am cum sa vopsesc ouale, pt ca trebuie intai sa le fac. Stiu eu cum! (wink-wink)


Ingrediente:

* agar-agar

* sare neagra

* praf de usturoi

* suc de sfecla rosie


Mi-am procurat instrumentele necesare: oua de plastic si seringa pt ornat.





Am facut agar-agar-ul dupa instructiuni (am folosit agar sub forma algei uscate), iar cand s-a mai racorit, am adaugat suc de sfecla rosie proaspat stors.





Intre timp, facusem niste gaurele mai respectabile in varful fiecarui ou de plastic, prin care am introdus agar-agar-ul, cu seringa de ornat.





Dupa ce au stat ouale umplute in frigider vreo juma de ora, le-am facut o poza topless





si eliberate complet de cojile de plastic.






Acum ouale rosii pot participa la masa festiva ca atare,








sau ne putem juca cu ele taiate in jumatati,





transformandu-le in iepurasi,





ma rog, cu putina imaginatie, parca seamana cumva...





sau scobindu-le, sa facem oua umplute cu: morcov din storcator,





ceapa verde,






masline (ou cu 2 galbenusuri),





ridiche data pe razatoare etc





E gata si piftia cu mazare, fasole verde si morcov





Printre pregatiri, va spun spor la treburi si sa avem cu totii un Paste fericit, calduros si luminos!














6 apr. 2016

Ciorba de "burta" raw, cu urzici

Ciorba de "burta" cu urzici


Chiar daca degetele imi zvacnesc, ma bucur ca am o punguta cu urzici proaspete, de care vreau sa profit crude. Si pentru ca propunerea meniului de azi e ciorba de "burta" raw, am invitat urzicutele sa participe la intalnirea din strachina.


Ingrediente:

* ciuperci marinate, 250gr

* urzici, 2 maini

* migdale hidratate, 2 maini

* fulgi de drojdie inactiva, 2 linguri

* zeama de la 1 lime

* sare de Himalaya

* piper

* apa plata, 2 cani


Ciupercile le pusesem aseara la marinat, cu sare, zeama de lime si mujdei de usturoi





Migdalele, care si ele statusera la hidratat peste noapte, le-am curatat cu rabdare, si le-am pus la blenduit cu jumatate de cana de apa si,





cand mi-au vazut ochii o crema fina in blender, am adaugat inca o cana si jumatate de apa, am blenduit iarasi bine,







apoi am separat pulpa de migdale de lapte,







am pus inapoi in blender putin lapte, doar cat sa acopar cutitele, si urzicile spalate





am blenduit cu ardoare pana s-au maruntit urzicile bine de tot, am adaugat sare, piper, zeama de lime, fulgii de drojdie si restul laptelui de migdale, am blenduit in continuare pana la omogenizare





si in sfarsit am rasturnat smantana cu urzici peste ciupercile marinate.









Ce sa mai povestesc? A fost o ciorba de "burta" ridicata la puterea... ursului!





3 apr. 2016

Salata cu dressing de urzici

Salata cu dressing de urzici crude


Cand eram copii, in fiecare primavara, in postul Pastelui, eu si frate-meu mergeam la cules urzici in strandul orasului. Sau prin padure, daca eram la bunici. Urzicile "mestecate" cu usturoi si cu mamaliga erau preferatele mele. Nu mi-au iesit mie niciodata cum ii ieseau bunicii, mamei sau tatalui meu, probabil n-o sa gatesc niciodata la nivelul lor de perfectiune. Dar imi dau tot interesul, na!

De dragul varietatii, fiecare "recolta" de urzici o prepar in mod diferit.


Ingrediente:

pt salata:

* rosii

* castraveti

*ardei gras

* ceapa verde

* salata verde

* masline verzi

* sare de Himalaya

pt dressing:

* urzici proaspete

* tahini

* zeama de lamaie


Am pregatit intai salata






Am blenduit toate ingredientele pt dressing





Am incalecat pe-o sea si am sa traiesc pana la adanci batraneti, fericita ca am descoperit dressingul de urzici crude pt salata...






Asta a fost portia de clorofila pentru o zi inverzita!







31 mar. 2016

Pizza cu urzici

Pizza la capac


Pizza de astazi e o inovatie din 3 puncte de vedere: un topping e reprezentat cu succes de o mana buna de urzici proaspat culese;  are dublu blat; e facuta in cratita, pe aragaz. E o combinatie intre pizza si tarta, as putea zice ca am avut la cina o pizza-tarta.


Ingrediente:

pt blat:

* fulgi de ovaz fara gluten, 2 cani

* seminte de in semi-macinate, 4 linguri

* sare de Himalaya

* piper

toppings:

* sos de rosii

* urzici

* rosii

* ardei gras rosu

* ciuperci

* masline verzi

* fulgi de drojdie inactiva


Am macinat in robot fulgii de ovaz, apoi i-am amestecat intr-un bol mare cu celelalte ingrediente pt blat. Am adaugat cate putina apa, framantand cu mana, pana mi-a iesit un aluat molcut si lipicios,








din care am facut 2 blaturi egale, de dimensiunea fundului cratitei de ceramica.





Am lasat un blat in cratita, l-am uns cu sos de rosii,





am pus deasupra un asternut din urzicile tocate in robot, apoi toate ingredientele pt toppings, terminand cu un strat generos de fulgi de drojdie







peste care am pus alte cateva linguri de sos de rosii,





sa faca aderenta cu blatul superior.





Am cumintit totul sub capac, focul sub cratita era deja aprins si am asteptat pana a inceput sa navaleasca mirosul de pizza in bucatarie.





Atunci m-am inarmat cu o paleta si, dupa ce-am zis rapid un "Doamne-ajuta sa se-ntoarca-ntreaga!", am rasturnat pizza cu celalalt blat dedesubt.







Ooo, yes, baby! Exact ca-n viziunea mea!