27 apr. 2021

Pasca 

Pasca raw vegana, nut free
 
Am vrut de mult sa incerc o pasca fara nuci si seminte. A trebuit doar sa astept prima sarbatoare Pascala :) 

Ingrediente:

* fulgi de ovaz - o cana 

* curmale - 15 buc, mari, fara samburi 

* tofu - un pachet de 500g

* fulgi de drojdie inactiva - 4 linguri

* suc de lime - de la 2 limes

* sare de Himalaya - 1/4 lingurita

* ulei de cocos - 6 linguri

* agave - 6 linguri

* psyllium - 3 linguri 

* stafide - inmuiate in apa cu esenta de rom

Dupa ce-am facut inventarul ingredientelor, restul a mers ca pe roate. Am macinat fulgii de ovaz in robot, apoi am adaugat curmalele si am robotizat acolo pana a inceput blatul de pasca sa topaie imprejur, ca un bulgare jucaus. 





Am intins bulgarele in forma de pasca. OK, OK... forma era de tort, dar a fost de acord sa gazduiasca si o pasca ;)                



Cu branzica a fost chiar mai usor decat cu blatul: am sfarmat  tofu in robot, am adaugat fulgii de drojdie, zeama de lime, sarea, uleiul de cocos, agave si psyllium, am pornit robotul si i-am dat pace pana a facut o crema fina si matasoasa, in care am scufundat un deget pt degustare. A fost fix pe gustul meu, dulce-acrisoara si atat de delicata, ca parca mi-a fost teama ca n-o sa se intareasca.                                                       



Am scos cutitele din robot si am adaugat stafide, pe care le-am amestecat cu lingura - le voiam intregi in branza. (Stafidele le-am scos din apa in care se inmuiasera si le-am tinut putin pe un servetel sa nu fie ude.) Am rasturnat crema de branza peste blat, m-am rugat sa se inchege bine si am pus viitoarea pasca in frigider...


A iesit o pasca perfecta! Inchegata perfect, gust perfect. Am ornat-o in stilul traditonal, cu stafide. Parerea mea este ca e mai usoara decat pasca cu nuci/caju/seminte.                      
                  





Pasca s-a terminat, Pastele inca n-a sosit... eu mi-am scris deja tofu in lista de cumparaturi. Urmatoarea pasca o fac cu stratul de branza dublu, ca sa incapa mai multe stafide cu rom... :)